E-Distribuţie Muntenia a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare,

Incheiat astazi 13.06.2023, cu ocazia primirii procesului verbal de predare-primire din partea S.C. MIROTOP SURVEY S.R.L. nr. 12718/25.04.2023 prin care ni s-a înaintat Ridicarea topografică aferentă străzilor Salviei și Narciselor pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local pe străzile Narciselor și Salviei, comuna Domnești, Județul Ilfov”, după cum urmează: 1. Recepție suport topografic cu amplasamentul coridorului
Consiliul judetean Ilfov prin Serviciul Judetean De Dezinsectie Si Ecologizare Mediu Ilfov va efectua tratamente pentru combaterea insectelor de disconfort (tantari adulti). Actiunea se va efectua terestru in perioada 14-20 iunie 2023, seara dupa ora 22:00, pe spatiile verzi si strazile din interiorul localitatii. Produsul folosit este Sting in doza de 30ml/ha si este toxic pentru
Evenimentul va avea loc vineri, 2 iunie, la Baza Sportivă a Școlii Gimnaziale „Gheorghe Corneliu”, între orele 15:00 -21:00. V-am pregătit multe surprize și activități, printre care: parc de distracție cu jocuri gonflabile Trupa lui Biluță și animatori Grupul de dansatori „Cireșar” al Școlii de dans din Domnești – de la ora 17:00 ateliere creative