E-Distribuţie Muntenia a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare,
Incheiat astazi 13.06.2023, cu ocazia primirii procesului verbal de predare-primire din partea S.C. MIROTOP SURVEY S.R.L. nr. 12718/25.04.2023 prin care ni s-a înaintat Ridicarea topografică aferentă străzilor Salviei și Narciselor pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local pe străzile Narciselor și Salviei, comuna Domnești, Județul Ilfov”, după cum urmează: 1. Recepție suport topografic cu amplasamentul coridorului
Evenimentul va avea loc vineri, 2 iunie, la Baza Sportivă a Școlii Gimnaziale „Gheorghe Corneliu”, între orele 15:00 -21:00. V-am pregătit multe surprize și activități, printre care: parc de distracție cu jocuri gonflabile Trupa lui Biluță și animatori Grupul de dansatori „Cireșar” al Școlii de dans din Domnești – de la ora 17:00 ateliere creative
E-Distribuţie Muntenia a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare,
E-Distribuţie Muntenia a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare,
Încheiat astăzi 25.04.2023, cu ocazia primirii procesului verbal de predare-primire din partea SC MIROTOP SURVEY SRL nr. 12718/25.04.2023 prin care ni s-a înaintat „Ridicarea topografica aferenta Strazii Luceafarului pentru proiectul MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE- STRADA LUCEAFARULUI (TRONSON I: STRA. FRUMOASA-STR. MIMOZEI SI TRONSON II: INTRAREA LUCEAFARULUI-STRADA RADULUI) COMUNA DOMNESTI, JUDETUL ILFOV” dupa cum urmeaza: 1. Coridor