COMUNICAT
Având în vedere ședința operativă a Comitetului Local pentru Situații de Urgentă de astăzi 25.03.2020 ora 9:30, s-a procedat la luarea noilor măsuri care se impun în regim de urgență împotriva noului CORONAVIRUS SARS-CoV-2, in baza Ordonantei Militare nr. 3/24.03.2020, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 242/24.03.2020, cu aplicabilitate începând cu data de 25 martie 2020 ora 12.00, după cum urmează:
➢ Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces ai unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
➢ Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11,00-13,00, strict pentru următoarele motive:
a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie;
d) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice.
➢ Circulaţia persoanelor prevăzute la art. 2, în exteriorul locuinţei/gospodăriei, este permisă şi în afara intervalului orar 11,00-13,00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activităţi agricole.
➢ Pentru verificarea motivului deplasării:
a) angajaţii prezintă legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator;
b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniştii şi persoanele care practică activităţi agricole prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
➢ Pentru verificarea motivului deplasării în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (1) se prezintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
➢ Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.
➢ Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităţilor abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.
Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12,00.
➢ Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12,00.
➢ Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor fără adăpost, precum şi să asigure adăpostirea şi îngrijirea acestora.
➢ Evidenţa persoanelor fără adăpost se actualizează şi se raportează săptămânal la Centrul judeţean al Județului Ilfov de coordonare şi conducere a intervenţiei.
Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
➢ Instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia de a marca zona destinată accesului cetăţenilor/clienţilor şi suprafaţa de relaţii cu publicul/vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanţe de siguranţă de minimum 1,5 metri.
➢ Administratorii pieţelor agroalimentare au obligaţia de a organiza activitatea de vânzare astfel încât să se păstreze o distanţă socială între producătorii agricoli, comercianţi şi cumpărători. Comercianţii şi producătorii agricoli aflaţi în pieţele agroalimentare sunt obligaţi să adopte măsuri de protecţie împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuşi şi măşti.
Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
➢ Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania şi din Franţa şi Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile.
➢ Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi autorizărilor tehnice necomerciale.
Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23,00, ora României.
➢ Pentru verificarea respectării condiţiilor de carantinare sau izolare la domiciliu, instituţiile de securitate naţională vor proiecta sisteme de comunicaţii şi aplicaţii informatice, necesare Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor locale, pentru a comunica în timp real şi permanent cu persoanele carantinate sau izolate la domiciliu.
➢ Documentele care expira pe perioada stării de urgenţă, eliberate de autorităţile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgenţă.
➢ În conformitate cu Îndrumarea DEPABD nr. 3322034/20.03.2020, actele de identitate vor fi eliberate doar pentru situații deosebite care implică pierderea, furtul sau distrugerea acestora.
➢ Depunerea și ridicarea cărților de identitate, se va face prin programare telefonică la 021/3515303 sau prin e-mail spclep@primariadomnesti.ro,
➢ Termen de eliberare:
▪ Cărți de identitate – 30 zile
▪ Vize reședință (flotant) – 3 zile
Facem apel la calm și atitudine civică și totodată vă rugăm să sesizați oricând constatarea nerespectării restricțiilor impuse asigurând doar împreună menținerea unui climat de siguranță și sănătate publică
Numere de contact Comitet Local pentru Situații de Urgență:
– Primar Ghiță Ioan Adrian 24/24 h: 0786.925.505;
– Viceprimar Ștefan Costel 24/24 h: 0724.844.377;
– Sef Post Politie Domnesti Rotaru Daniel 24/24 h: 0766.219.540;
– Secretar gen. UAT Cojocaru Bogdan Marius 24/24 h: 0735.182.320;
– Șef SVSU Petcu George Bogdan 24/24 h: 0734.176.587;
– SVSU Voicu Nicu 24/24 h: 0735.182.301;
– Tel. fix UATC Domnești: 021.351.52.56(57) în timpul programului de lucru: Luni-Joi: 08:00 – 16:30; Vineri: 08:00 – 14:00;
– E-mail UATC Domnești: primariadomnestiif@yahoo.com; relatiicupublicul@primariadomnesti.ro.
PRIMAR,
GHIȚĂ IOAN ADRIAN