Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar

Afisare a Procesului-verbal nr. 12688/23.04.2025, întocmit de Comisia de soluționare a contestațiilor privind rezultatele obținute în cadrul evaluării și selecției proiectelor de finanțare nerambursabilă alocate de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes local, constituită în temeiul Dispoziției nr. 132/2025, conform Legii nr. 350/2005.