Rețele Electrice Muntenia (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuție Muntenia) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care

Având în vedere apropierea perioadei de înflorire a ambroziei, o plantă extrem de alergenă, revenim cu rugămintea adresată tuturor proprietarilor de terenuri de a interveni de urgență pentru combaterea acesteia. Metodele recomandate pentru eliminarea ambroziei sunt următoarele: Conform Legii nr. 129/14 iulie 2020, care modifică Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, nerespectarea acestor prevederi
In perioadele 01-02.08.2024 in intervalul orar 08.00-24.00; 05-09.08.2024 in intervalul orar 08.00-24.00;12-16.08.2024 in intervalul orar 08.00-24.00; 19-23.08.2024 in intervalul orar 08.00-24.00; 26-30.08.2024 in intervalul orar 08.00-24.00 in Poligonul Domnesti se vor executa trageri cu munitie de razboi.